Hipertensiunea arterială

Ce este hipertensiunea arterială (HTA)?

Hipertensiunea arterială (HTA) este cea mai frecvent întalnită afecțiune cardiovasculară, incidența acesteia în țările industrializate fiind de aproximativ 20%. În România aproximativ 40% din populația adultă suferă de hipertensiune arterială și se apreciază ca numarul total al hipertensivilor depășește 5 milioane.

HTA se definește ca o creștere persistentă a TA sistolice peste 140mmHg, respectiv a TA diastolice peste 90 mmHg. Cu toate acestea, valorile optime ale TA sunt considerate a fi sub 120/80mmHg. Trebuie menționat faptul că tensiunea arterială variază semnificativ pe parcursul zilei (se pot înregistra variații semnificative și în decursul a câtorva minute), putând depăși în mod fiziologic valorile limită în caz de efort fizic intens, emoții etc. însă cu revenirea la valorile normale după câteva minute de repaus. Vorbim de hipertensiune arterială în cazul în care valorile TA se mențin crescute și în afara unor astfel de evenimente, fără a reveni la valorile normale.

Clasificarea hipertensiunii arteriale în funcție de valori (mmHg)

Categorie
Optimă
Normală
Normală înaltă
Hipertensiune gradul I
Hipertensiune gradul II
Hipertensiune gradul III
Hipertensiune sistolică izolată

Sistolică Diastolică
sub 120 și sub 80
120 – 129 și/sau 80 – 84
130 – 139 și/sau 85 – 89
140 – 159 și/sau 90 – 99
160 – 179 și/sau 100 – 109
peste 180 și/sau peste 110
peste 140 și/sau peste 90

Care sunt cauzele hipertensiunii arteriale?

Mecanismele de producere ale hipertensiunii arteriale sunt complexe și în marea majoritate a cazurilor nu se poate realiza o delimitare precisă a facorilor cauzali. În aproximativ 5% dintre cazuri, HTA apare secundar unor afecțiuni bine precizate (de origine renală, renovasculară, endocrină, medicamentoasă, hematologică etc.), afecțiuni care adesea se diagnostichează în cursul evaluării hipertensiunii arteriale. Termenul folosit este de hipertensiune arterială secundară. Acest aspect este deosebit de important, pe de o parte datorită depistării și tratamentului acestor afecțiuni, iar pe de altă parte datorită controlului eficient al valorilor tensiunii arteriale după tratamentul corespunzator al afecțiunii de bază. În restul de 95% dintre cazuri nu se depistează o cauză specifică, referindu-ne în cazul acesta la hipertensiune arterială esențială. Obiectivul în acest caz este de aplicare a tuturor măsurilor necesare (atât igieno-dietetice cât și medicamentoase) în scopul normalizării valorilor TA.

De ce este periculoasă hipertensiunea arterială?

O creștere persistentă a valorilor TA se corelează cu creșterea riscului cardiovascular și duce la două consecințe majore: suprasolicitarea inimii și îmbătrânirea vaselor sangvine, prin îngroșarea și rigidizarea pereților acestora. La nivel cardiac se produce inițial o adaptare, manifestată prin îngroșarea mușchiului cardiac (hipertrofie miocardică), ce reușește să compenseze o perioadă destul de lungă creșterea TA. În stadiile avansate se produce dilatarea cavităților inimii, cu apariția fenomenelor de insuficiență cardiacă – oboseala marcată, dispneea (lipsa de aer), edeme la nivelul membrelor inferioare etc. Infarctul miocardic acut reprezintă o altă complicație majoră a hipertensiunii arteriale la nivelul inimii (vezi Cardiopatia ischemică). O creștere bruscă a TA poate duce la apariția unui accident vascular cerebral, insă și valori crescute ale TA pe termen lung se însoțesc de acest risc. La nivelul rinichilor, hipertensiunea arterială poate determina modificări importante, ce pot conduce la insuficiența renală.

Cum se tratează hipertensiunea arterială?

În primul rând prin dietă. Reduceți cantitatea de sare (clorură de sodiu) din alimentația dumneavoastră. Scăderea cantității de sare din alimentație are ca efect reducerea TA și o eficacitate superioară a medicației antihipertensive. Primul pas se referă la neadăugarea sării în mancare și la renunțarea la alimentele foarte sărate (ex. telemea, cașcaval, murături, conserve etc.). În majoritatea cazurilor, această restricție, împreuna cu un tratament medicamentos adecvat, sunt măsuri suficiente pentru obținerea controlului valorilor tensiunii arteriale. În cazuri mai grave (valori TA mari, rezistente la tratament) se poate impune o restricție mai severă a consumului de sare.

Renunțarea la fumat are efecte benefice încă din primele minute, fumatul unei țigări fiind asociat cu creșterea TA și frecvenței cardiace. Pe termen lung, fumatul se asociază cu risc crescut de cardiopatie ischemică, infarct miocardic acut, accident vascular cerebral, arteriopatie cronică obliterantă, BPOC, cancer pulmonar etc.).

Scăderea în greutate se corelează cu reducerea TA. O greutate corporală crescută se asociază adesea cu hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, dislipidemii, toate aceste afecțiuni ducând la creșterea riscului cardiovascular.

Efortul fizic regulat are un rol dovedit de protecție cardiovasculară. Efectuarea a cel putin 30 de minute de mișcare pe zi duce la reducerea TA, scăderea în greutate, reducerea grăsimilor din sânge, scăderea glicemiei etc. Tipul de efort fizic este individualizat fiecărui pacient, dar în general se recomandă efortul fizic moderat (mersul pe jos în ritm mai alert, alergări ușoare, eventual mersul pe bicicletă pe teren plat sau înotul, în funcție de caz).

Medicamentele cele mai frecvent utilizate în tratamentul HTA sunt:

Diureticele (furosemid, hidroclorotiazida, indapamid, spironolactona) – cresc volumul urinar și eliminarea de sodiu (important în apariția hipertensiunii). Se impune administrarea cu prudență la pacienții cu guta, hipopotasemii.
Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) (captopril, enalapril, ramipril, perindopril, quinapril, zofenopril, benazepril, etc.) sunt medicamente ce acționează prin vasodilatare predominant arterială, cu scăderea consecutivă a TA. Pe lângă scăderea tensiunii arteriale, IECA au numeroase utilizări în tratmentul insuficienței cardiace, cardiopatiei ischemice, infarctului miocardic acut, nefropatiei diabetice etc. Se contraindică în sarcină, în prezența hiperkalemiei, a stenozei bilaterale de artere renale sau a reacțiilor alergice la IECA.
Sartanii (losartan, valsartan, telmisartan, irbesartan, olmesartan) au mecanism de acțiune și indicații asemanatoare inhibitorilor enzimei de conversie. Pot reprezenta o alternativă la IECA în cazul apariției reacțiilor adverse (tuse, angioedem). Au aceleași contraindicații ca și aceștia.
Betablocantele (metoprolol, bisoprolol, carvedilol, nebivolol, betaxolol etc.) sunt folosite atât în tratamentul HTA cât și a altor afecțiuni (cardiopatia ischemică, infacrtul miocardic acut, insuficiența cardiacă, cardiomiopatii etc). Ele acționează prin scăderea efectelor stimulării simpatice la nivelul inimii, având ca efect scăderea frecvenței și contractilității cardiace. Sunt contraindicate la pacienții cu afecțiuni pulmonare severe (ex. astm bronsic, BPOC în stadiu avansat), tulburări de conducere, etc.
Blocanții canalelor de calciu (nefedipina, amlodipina, felodipina, verapamil, diltiazem) acționează prin vasodilatație predominant arterială, dar și venoasă. Sunt folosite și în tratamentul cardiopatiei ischemice și, uneori, sunt preferate la pacienții cu afecțiuni pulmonare cronice.
Alte medicamente antihipertensive (alfa-blocantii, medicamente cu acțiune centrală) sunt utilizate mult mai rar, în general în cazuri de hipertensiune rezistentă la celelalte clase de medicamente.