Dacă îngustarea arterelor coronare prin depunerea de plăci aterosclerotice la nivelul pereților acestora se manifestă prin ischemie miocardică (cu toate formele ei de manifestare – ischemie silențioasă, angina pectorală stabilă, angină instabilă, infarct miocardic), afectarea circulației cerebrale poate determina apariția accidentelor vasculare cerebrale, în cazul îngustării arterelor membrelor inferioare, cu limitarea circulației fluxului sangvin în acest teritoriu, vorbim de arteriopatie cronică obliterantă.
Cauza cea mai frecventă a arteriopatie cronice obliterante este, de asemenea, ateroscleroza.
Boala se manifestă mai frecvent la bărbați, estimându-se o prevalență de aproximativ 5% după 50 de ani.
Dintre factorii de risc pentru apariția bolii cel mai important este fumatul, alături de prezența diabetului zaharat. Hipertensiunea arterială și dislipidemiile comportă și ele un risc crescut.
Boala poate persista multă vreme într-un stadiu asimptomatic. Ulterior, cu dezvoltarea stenozelor semnificative, apare manifestarea tipică – claudicația intermitentă, respectiv durere resimțită ca o crampă musculară, cel mai frecvent la nivelul gambei (dar și la nivelul regiunii fesiere, plantei), ce apare la efort, la mers, și care dispare la scurt timp după încetarea efortului. Claudicația poate apărea inițial la distanțe mari, simptomatologia putând rămâne stabilă perioade lungi de timp. Ulterior, cu agravarea gradului stenozei, durerea apare la distanțe tot mai scurte, necesitând opriri frecvente și limitând activitatea zilnică a pacientului (ex. pacientul este nevoit sa se opreasca din mers la fiecare 100m). In cazuri si mai avansate durerea poate apărea și în repaus, inițial nocturn apoi cvasipermanent, și se poate însoți de apariția tulburărilor trofice – ulcere cutanate ischemice, gangrenă.
Boala afectează în primul rand arterele mari (aorta distală, arterele iliace, femurale, poplitee etc.). Atunci când este implicată aorta terminală, înainte de bifurcarea în cele doua artere iliace comune, vorbim despre sindromul Leriche. În acest caz, simptomatologia afectează ambele membre inferioare (deși, uneori în grade diferite), iar la bărbați se adaugă și disfuncția sexuală. Asocierea diabetului zaharat duce la o afectare mai difuză, mai distală și, în general, cu răspuns parțial la tratament.
Diagnosticul se stabilește pe baza examenului clinic și a investigațiilor imagistice (ultrasonografie Doppler, angiografie CT cu substanță de contrast, angiografie RMN).
Tratamentul consta în combaterea factorilor de risc, terapia fizică, tratament medicamentos și intervențional.
Fumatul este cel mai important factor de risc asociat cu arteriopatia cronică obliterantă, iar încetarea fumatului încetinește evoluția bolii, reduce apariția ischemiei critice de repaus și scade rata amputațiilor.
Se recomandă tratamentul adecvat al dislipidemiilor, diabetului zaharat și hipertensiunii arteriale.
O recomandare importanta se referă la exercițiile de mers. Se indică mersul pe jos până la apariția claudicației, urmat de oprire și de reluarea exercițiului. Practicate sistematizat, exercițiile de mers ameliorează simptomele, prelungesc distanța parcursă și timpul până la apariția clauducației. Pe lângă ameliorarea simptomelor, exercițiile de mers contribuie într-o măsură importantă la reducerea gradului de ischemie, prin stimularea dezvoltării circulației colaterale (apariția de noi vase de sânge, uneori de calibru important, care suplinesc circulația în teritoriul afectat).
Igiena optimă a piciorului este de maximă importanță. Datorită irigației insuficiente a țesuturilor, orice leziune nou aparută are un risc mult crescut de extindere, suprainfectare, respectiv o vindecare mult mai lentă.
Tratamentul medicamentos se bazează pe medicația vasodilatatoare (ex. pentoxifilina, prostagalandine), antiagregante plachetare (aspirina, clopidogrel, ticlopidina), medicație hipolipemiantă.
Terapia de revascularizare are la bază în primul rand angioplastia transluminală percutanată, de obicei cu implantul unui stent la nivelul regiunii stenotice și restaurarea fluxului sangvin la nivelul teritoriului afectat. Tratamentul chirurgical, prin by-pass (cu proteza vasculară artificială sau naturală), este preferat în cazurile intens simptomatice, care nu sunt eligibile pentru angioplastia percutană.
Amputația membrului inferior se practică numai în cazurile extrem de avansate, cu ischemie și gangrenă, când toate celelalte metode de tratament au eșuat sau nu pot fi efectuate și reprezintă ultima soluție chirurgicală.