Defectul septal atrial este o malformație cardiacă congenitală care poate apărea izolat sau în cadrul altor afecțiuni congenitale și care se caracterizează prin prezența unei comunicări anormale între atriul stâng și atriul drept la nivelul septului interatrial.
Presiunea din atriul stâng este mai mare decât presiunea din atriul drept, astfel că un defect septal atrial va permite trecerea anormală a sângelui din atriul stâng în atriul drept (sunt stânga-dreapta), generând o încărcare de volum anormală a cavităților drepte ale inimii și circulației pulmonare. Cu cât defectul septal este mai mare ca suprafață, cu atât încărcarea de volum a atriului și ventriculului drept este mai mare, ceea ce va determina în timp dilatarea acestora și creșterea fluxului în artera pulmonară. În timp, în absența tratamentului adecvat, presiunile din atriul drept vor depăși presiunile din atriul stâng, ceea ce va duce la inversarea șuntului, care va deveni inițial bidirecțional apoi dreapta-stânga, aceasta având ca rezultat trecerea sângelui neoxigenat din cavitățile drepte în circulația sistemică.
În funcție de localizare defectele septale atriale se împart în:
tip ostium primum, este situat în partea de jos a septului atrial și este aproape întotdeauna însoțit de o anomalie a valvei mitrale sau valvei tricuspide, iar datorită localizării și complexității malformației închiderea acestuia se face pe cale chirurgicală.
tip ostium secundum – este situat în zona centrală a septului interatrial. Este cel mai frecvent tip de defect (aproximativ 80% din cazuri) și, datorită localizării lui centrale, poate fi corectat (închis) prin proceduri percutane.
– tip sinus venos (superior sau inferior) – este situat în apropiere de vărsarea venelor cave la nivelul atriului drept
tip sinus coronar – apare atunci când există o comunicare între acesta și atriul stang.
Simptomatologia este nespecifică. Marea majoritate a copiilor rămân asimptomatici, diagnosticul în acest caz fiind de cele mai multe ori unul întâmplător, după o ecocardiografie realizată în urma detectării unui suflu în timpul unui consult de rutină.
Dacă totuși apar simptome, cele mai frecvente sunt reprezentate de deficitul de creștere, toleranța scăzută la efort, infecții pulmonare recurente, tahipnee etc. În schimb, adultul este rareori asimptomatic și poate prezenta simptome ca oboseală marcată, toleranță scăzută la efort, dispnee, sincopă, palpitații, edeme la nivelul gambelor, infecții pulmonare recurente, cianoză etc.
Metoda cheie de diagnostic a defectului septal atrial este ecocardiografia, care permite stabilirea tipului defectului, localizarea, mărimea și implicațiile hemodinamice ale acestuia.
Închiderea defectului septal atrial se recomandă atunci când există un șunt semnificativ între cele două atrii, în prezența simptomatologiei sau în cazul apariției unor accidente vasculare arteriale determinate de trecerea unui cheag de sânge prin defect în circulația sistemică.
Există două metode de închidere a defectelor septale atriale: închiderea chirurgicală sau închiderea percutană cu dispozitive de tip ocluder (metoda intervențională), aceasta din urmă fiind practic recomandată în toate cazurile în care este fezabilă.
Consultația preoperatorie va stabili dacă închiderea defectului se poate face pe cale percutană sau există o indicație de închidere chirurgicală a defectului. Examenul clinic și ecocardiografia (transtoracică și transesofagiană) sunt elementele cheie care ajută la luarea unei decizii.
Procedura intervențională de închidere a defectelor septale atriale este o procedură revoluționară, cu o rată extrem de redusă a complicațiilor periprocedurale. Tratamentul chirurgical rămâne rezervat cazurilor complexe, în cazul amplasării excentrice a defectului, precum și în cazul asocierii altor malformații cardiace comgenitate.
Cele mai bune rezultate, folosindu-se metoda intervențională, se obțin în cazul defectelor septale de tip ostium secundum.
Procedura se realizează sub anestezie generală (uneori locală) și constă în inserția unui cateter prin abord venos femural, prin care se avansează ocluderul până la nivelul defectului. Acesta este un dispozitiv de tip “umbreluță”, care prezintă două componente asemănătoare unor discuri atașate în porțiunea centrală, cu ajutorul căruia se va obstrua defectul.
Preoperator se va efectua un examen sanguin în vederea verificării nivelului hemoglobinei, coagulării, funcției renale etc. Medicul curant trebuie informat asupra antecedentelor alergice ale pacientului. În dimineața intervenției pacientul trebuie să rămână a jeun.
Procedura în sine durează între o oră și două ore și se efectuează în laboratorul de cateterism cardiac.
Complicațiile sunt rare și riscul de apariție a acestora este redus printr-o pregătire corespunzătoare și o supraveghere permanentă a pacientului. Pot fi întâlnite reacții alergice la substanțele administrate, mici sângerări la nivelul puncției vasculare, aritmii cardiace, embolizare sau migrare a umbreluței, extrem de rar perforație cardiacă și tamponadă etc.
Recuperarea postprocedurală este de regulă rapidă, majoritatea pacienților putând părăsi spitalul următoarea zi. Tratamentul antiagregant cu aspirină în doză mică trebuie urmat timp de 6 luni și tot în acest timp trebuie efectuată profilaxia endocardite infecțioase prin administrarea de tratament antibiotic, în cazul manevrelor cu risc de bacteriemie, cum sunt de exemplu unele manevre stomatologice.