Notiuni de anatomie a aparatului cardiovascular

Aparatul cardiovascular este constituit din inima si sistemul circulator. Inima este organul central, care actioneaza ca o pompa, impingand ritmic sangele catre organe, tesusturi si celule. Sangele aduce la nivelul tesuturilor oxigenul si substantele nutritive necesare indeplinirii diverselor functii si, pe de alta parte, preia de la nivelul tesuturilor dioxidul de carbon si produsii de metabolism celulari. Sangele este pompat de catre inima spre organe si tesuturi prin intermediul unei retele complexe de vase sangvine numite artere. Acestea sunt initial de calibru mare (de ordin centimetric), pentru ca mai apoi sa se divida succesiv in artere de calibru mai mic, arteriole si capilare (acestea din urma de ordinul micronilor). Ulterior sangele, incarcat cu dioxid de carbon si produsi de metabolism, se intoarce la inima prin reteaua venoasa, formata de venule care conflueaza pentru a forma venele, care conflueaza si ele succesiv, pentru a se reuni in cele doua vene cave (superioara si inferioara) care se varsa in atriul drept.

Cand vorbim despre circulatia sistemica (sau marea circulatie), vorbim despre fluxul sangvin unidirectional prin sistemul arterial si venos, in care arterele transporta sangele bogat in oxigen de la inima catre tesuturi, iar venele aduc sangele sarac in oxigen, dar incarcat cu dioxid de carbon, inapoi la cord.

Specific, inima pompeaza sangele din ventriculul stang in artera aorta. Aceasta este o artera de calibru mare, de la nivelul careia se vor forma toate celelalte artere din cadrul circulatiei sistemice. Astfel, de la baza aortei iau nastere cele doua artere coronare, drepta si stanga, care asigura irigatia inimii. Artera coronara stanga se divide ulterior in artera descendenta anterioara (sau interventriculara anterioara) si artera circumflexa. Ulterior, arterele coronara dreapta, descendenta anterioara si circumflexa dau nastere la alte artere, arteriole si in final capilare, prin care se asigura aportul de oxigen si substante nutritive necesare cordului.

De la nivelul arcului (crosei) aortic se formeaza arterele care hranesc creierul si membrele superioare (trunchiul brahiocefalic si arterele carotide si subclaviculare drepte si stangi).

De la nivelul portiunii abdominale a aortei se formeaza arterele care iriga viscerele (organele) abdominale (ex. trunchiul celiac, arterele renale, arterele mezenterice etc.)

In final, aorta se bifurca in cele doua artere iliace comune (dreapta si stanga), care la randul lor se impart in arterele iliace externe (care iriga membrele inferioare) si arterele iliace interne (care asigura aportul sangvin pentru organele pelvine).

In sens invers, sangele este colectat de la tesuturi de catre venele specifice (safene, poplitee, femurale, iliace pentru membrele inferioare, renale, mezenterice, hepatice etc. pentru organele abdominale), care conflueaza catre cele doua vene cave, superioara si inferioara, care se varsa in atriul drept.

In cadrul circulatiei pulmonare (mica circulatie) rolurile se inverseaza. Sangele neoxigenat, bogat in dioxid de carbon, trece din atriul drept in ventriculul drept, de unde este pompat in artera pulmonara. Aceasta transporta sangele la nivelul plamanilor (dupa ce se bifurca in cele doua artere pulmonare, dreapta si stanga, apoi in arterele lobare etc.), unde are loc procesul de hematoza, adica de schimbare a dioxidului de carbon provenit din tesuturi cu oxigenul adus in inspir, prin caile sistemului respirator. Ulterior, cele patru vene pulmonare (cate doua pentru fiecare plaman), transporta sangele oxigenat care inima, varsandu-se in atriul stang. De aici, sangele oxigenat trece in ventriculul stang, fiind apoi pompmat in circulatia sistemica.

Din punct de vedere anatomic, inima este formata din patru camere, respectiv cele doua atrii (drept si stang) si cei doi ventriculi (drept si stang).

Atriile sunt separate intre ele prin septul interatrial.

Ventriculii sunt, de asemenea, separati prin septul interventricular.

In acest fel, in mod normal, cavitatile (sau camerele) drepte ale inimii sunt separate de cele stangi.

hertz

Inima si vasele mari

 In conditii fiziologice, circulatia in interiorul inimii si, de asemenea, in cadrul sistemului circulator, se desfasoara unidirectional.

Sangele oxigenat este adus la inima de catre cele patru vene pulmonare, care se varsa in atriul stang. De aici, sangele trece in ventriculul stang in timpul diastolei, prin valva mitrala deschisa. In sistola ventriculara, ventriculul stang se contracta, valva mitrala se inchide (impiedicand sangele sa reflueze in atriul stang), valva aortica se deschide, iar sangele este ejectat in artera aorta prin valva aortica deschisa.

Lucrurile se petrec in mod similar si pentru cavitatile drepte. Sangele neoxigenat ajunge la inima adus de catre cele doua vene cave (superioara si inferioara) care se varsa in atriul drept. In timpul distolei ventriculare, sangele trece in ventriculul drept prin valva tricuspida deschisa. In sistola, ventriculul drept se contracta, valva tricuspida se inchide (impiedicand refluarea sangelui in atriul drept), valva pulmonara se deschide, iar sangele este pompat in artera pulmonara prin valva pulmonara deschisa, si de aici mai departe in plamani, unde are loc procesul de hematoza.

Activitatea electrica a inimii

Inima se contracta ritmic, cu o frecventa care variaza in repaus intre 60-90/minut. In mod fiziologic, pot exista variatii suplimentare, fie prin scaderea frecventei cardiace pana la 50 si chiar 40 batai/minut (in special in timpul somnului), fie prin cresterea acesteia peste 100 batai/minut, putand ajunge pana la valori de 140-150 batai/minut si peste, in timpul eforturilor fizice intense, emotiilor etc. Pe de alta parte, scaderea frecventei cardiace sub 50 batai/minut in afara perioadelor de somn, in mod special daca se asociaza cu simptomatologie sugestiva (ameteli, stari de lesin sau pierderea cunostintei) poate avea semnificatie patologica si necesita consultarea medicului cardiolog. La polul opus, o frecventa cardiaca persistenta peste 100 batai/minut, nelegata de efort, poate fi patologica.

In conditii normale, activitatea inimii este condusa nodul sinusal (nodul sino-atrial), o formatiune situata la nivelul atriului drept superior, si care contine celule care au capacitatea spontana de a genera impulsuri electrice, denumite celule pace-maker. Nodul sinusal constituie astfel pace-makerul primar al inimii. Asa cum am precizat, nodul sinusal genereaza impulsuri electrice cu o frecventa de 60-90/minut in conditii de repaus. Aceste impulsuri sunt transmise pe cai de conducere specializate initial la atrii, ducand la contractia acestora si ulterior la ventriculi, care se contracta la randul lor. Transmiterea impulsului de la atrii la ventriculi este incetinita la nivelul nodului atrio-ventricular. Acesta contine si el celule cu rol de pace-maker care pot genera impulsuri electrice cu o frecventa mai mica (40-50/minut) si sunt inactive in mod normal, fiind inhibate de catre activitatea nodului sinusal.

In anumite conditii patologice (bloc total atrio-ventricular, afectiuni ale nodului sinusal), nodul atrio-ventricular poate prelua rolul de pace-maker dominant, insa cu o frecventa cardiaca mult mai mica (40-50 batai/minut). In aceste situatii este de obicei necesar implantul unui stimulator cardiac.