Bolile pericardului

Peretele cardiac este alcatuit din trei straturi. Stratul mijlociu, miocardul sau muschiul cardiac propriu-zis, este “tapetat” la interior de endocard (cu rol structural important la nivelul valvelor cardiace), iar la exterior de pericard. Acesta din urma este la randul sau constituit din doua foite, respectiv din pericardul visceral si pericardul parietal, care “aluneca” una pe cealalata.
Inflamatia, din diverse cauze, a stratului extern al peretelui cardiac, poarta numele de pericardita.

In functie de forma de prezentare pericardita poate fi
acuta, cu simptomatologie brusc instalata si, frecvent, intensa,
cronica, cu simptomatologie de obicei atenuata si nespecifica.

Din punct de vedere clinico-anatomic, pericarditele se impart in:
uscate (fibrinoase),
lichidiene,
constrictive.
PERICARDITA ACUTA este o afectiune caracterizata de inflamatia acuta a pericardului, de cauze variate. Cele mai frecvente sunt infectiile virale, bacteriene, TBC, neoplasme, boli autoimune (ex. lupusul eritematos sistemic) unele medicamente, etc. O forma particulara o reprezinta pericardita postinfarct (precoce sau tardiva). Cu toate acestea, in majoritatea cazurilor identificarea unei cauze specifice este greu de realizat.
Simptomele cele mai frecvente sunt durerea precordiala, ascutita, accentuata la miscare, in inspir profund, la tuse si in decubit dorsal (culcat pe spate) si ameliorata la aplecarea inainte. Asociat, pot fi prezente simptomele unei infectii virale – febra, tuse, dureri musculare etc.
Examenul fizic poate surprinde uneori, la ausculatia cordului, un semn caracteristic pericarditei – frecatura pericardica, determinata de frecarea celor doua foite pericardice inflamate, cu miscarile cordului.
Electrocardiograma (ECG) poate evidentia modificari caracteristice.
Ecocardiografia transtoracica documenteaza prezenta sau absenta lichidului in sacul pericardic.
Radiografia toracica poate sugera acumularea de lichid in pericard, evidentiaza eventualele colectii lichidiene pleurale si poate da indicii despre o afectiunea cauzala (pneumonie, TBC, neoplasm, etc).
Tomografia computerizata si rezonanta magnetica nucleara pot fi necesare, atat pentru documentarea precisa a prezentei lichidului si a evaluarii cantitatii acestuia, cat si pentru a evidentia posibile cauze.
Analizele de laborator releva adesea tabloul unui sindrom inflamator, documenteaza coexistenta (sau nu) a unei inflamatii miocardice (miopericardita) si pot aduce date importante referitoare la cauza pericarditei.
Diagnosticul se stabileste pe baza datelor clinice sugestive, a modificarilor ECG, radiologie si ecografice. Stabilirea cauzei specifice este extrem de importanta, dar frecvent greu de realizat.
In formele necomplicate de pericardite virale, idiopatice (fara o cauza indentificata, probabil virale), postinfarct, fara acumulari importante de lichid, evolutia este cel mai frecvent favorabila sub tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene. Uneori este necesara administrarea de prednison sau/si colchicina. Recurentele dupa o aparenta vindecare pot aparea in 20-30% din cazuri, necesitant readministrarea tratamentului.
In cazul identificarii unei cauze specifice, tratamentul se adapteaza in consecinta, adresandu-se in mod primar afectiunii cauzatoare.

Acumularea de lichid in cantitate semnificativa poate necesita evacuare prin pericardiocenteza.

In pericarditele insotite de acumulare de lichid in cantitate mare se pot instala fenomenele de TAMPONADA PERICARDICA. Acestea pot aparea chiar si in cazul unei cantitati scazute de lichid, dar cu acumulare rapida.

Tamponada pericardica (cardiaca) consta in compresia inimii de catre revarsatul pericardic, fiind afectata umplerea ventriculara in timpul diastolei si avand ca si consecinta reducerea debitului cardiac.
Cauzele care pot duce la tamponada sunt numeroase, incluzand aici neoplasmele, TBC, insuficienta renala cronica avansata, operatiile pe cord, disectia de aorta ascendenta, afectiuni ale tiroidei (mixedemul), boli autoimune (lupusul eritematos) etc.
Simptomatologia poate fi dramatica, in cazul tamponadelor acute, cu durere toracica, dispnee, agitatie, confuzie, tegumente reci si transpirate, tahicardie, hipotensiune etc.
Tamponada cardiaca acuta este o situatie de urgenta care, in absenta tratamentului rapid (evacuarea lichidului prin pericardiocenteza sau chirurgical) poate duce la decesul bolnavului.
Pe de alta parte, in cazul acumularii mai lente de lichid, simptomele pot fi nespecifice, examenul clinic si investigatiile imagistice stabilind diagnosticul. Tratamentul urmareste stabilizarea pacientului, evacuarea lichidului, identificarea si tratarea cauzei.
PERICARDITA CONSTRICTIVA reprezinta o forma cronica de pericardita, consecutiva unui proces de fibroza la nivelul foitelor pericardului, in general cu instalare lenta. Pot aparea calcificari pericardice suprapuse procesului de fibroza.
Apare, de obicei, la un pacient cu antecedente de pericardita acuta, la un interval de ani (uneori luni) de la manifestarile initiale.
Cele mai frecvente cauze sunt reprezentate de infectiile virale, TBC, neoplasme, postchirurgicale, boli de tesut conjunctiv, uremie (insuficienta renala cronica avansata etc.
Tabloul clinic se datoreaza rigidizarii pericardului, care impiedica distensia adecvata a cordului si respectiv umplerea diastolica a celor doi ventriculi in timpul diastolei.
Simptomele sunt cele de insuficienta cardiaca, cele mai frecvente fiind dispneea (lipsa de aer) la efort, dar si in repaus, oboseala, tusea, distensia si durerile abdominale, edemele periferice. Se poate constata prezenta ascitei (lichid in cavitatea abdominala). Asocierea cu fibrilatia atraial este frecventa.
Tratamentul de electie al pericarditei constrictive este pericardiectomia, respectiv indepartarea chirurgicala a pericardului